Pentru că ştim cât de important este ca părinţii să fie bine informaţi atunci când iau o decizie referitoare la viitorul copilului lor, am creat această secţiune specială dedicată testimonialelor. Aici vei descoperi atât opinii specializate din partea medicilor, cât şi câteva experienţe ale părinţilor care au ales deja biotehnologia de ultimă generaţie Stem Cells Bank.
Băiețelul Susanei suferă de diabet.
Prin recoltarea celulelor stem la nașterea surorii lui, acum și el are o șansă la o viață normală, datorită compatibilității celulelor stem între membrii familiei.
În video Susana ne spune ce simte o mămică atunci când copilul ei e bolnav și cum poți proteja viitorul copilului tău prin recoltarea celulelor stem cu Stem Cells Bank și MedLife.
STEM CELLS BANK
Am ales să recoltez celulele stem ale fetiței la naștere și să le depozitez la această bancă, iar experiența a fost excelentă! Echipa a fost foarte bine organizată, a răspuns prompt la toate întrebările și ne-a ghidat cu răbdare pe tot parcursul procesului. Colectarea s-a făcut rapid și în condiții de maximă siguranță, iar ulterior am primit confirmarea că totul a fost procesat și stocat corespunzător. Mă simt împăcată știind că i-am oferit copilului o resursă valoroasă pentru viitor. Recomand cu încredere tuturor părinților care își doresc această siguranță!

'Ca viitoare mamă, știu cât de importante sunt deciziile pe care le luăm pentru sănătatea și viitorul copilului nostru încă din primele clipe de viață. Alegerea pachetului de recoltare celule stem de la MedLife Stem Cells Bank a fost pentru mine un pas firesc.
Un rol esențial l-a avut faptul ca am primit nu doar informații clare și complete, ci și răbdare, empatie și sprijin real în fiecare etapă a procesului decizional. Am simțit că sunt ascultată, că întrebările mele contează și că sunt ghidată cu atenție către cea mai bună alegere pentru familia mea.
Astăzi, am liniștea și încrederea că acest serviciu important este în mâini profesioniste. Recomand cu toată convingerea MedLife și echipa lor dedicată tuturor viitorilor părinți care își doresc siguranță, calitate și o colaborare bazată pe respect și grijă autentică.
Mulțumesc!

Am ales să recoltăm celulele stem pentru liniștea noastră ca părinți. MedLife Stem Cells Bank ne-a oferit încredere, claritate și grijă în fiecare pas. A fost una dintre cele mai bune decizii luate pentru copilul nostru.

Am ales să colaborăm cu Stem Cells Bank pentru recoltarea celulelor stem la nașterea copilului nostru.
Ca viitoare mămică am fost impresionată de profesionalismul echipei care a stat la dispoziția noastră cu sfaturi, informații și sprijin. Echipa medicală a fost bine pregătită, am primit toate informațiile necesare despre procedură, riscuri și beneficii. Reprezentanții clinicii au fost ușor de contactat, ne-au răspuns prompt la întrebări și ne-au oferit suport constant. Kitul de recoltare a ajuns la timp, bine ambalat, iar curierul pentru transportul către laborator a fost prompt. Termenii și condițiile au fost clari, fără costuri ascunse.
Suntem recunoscători pentru o experiență deosebită care a ușurat enorm venirea pe lume a primului copilaș.

STEM CELLS BANK
Ceea ce diferențiază MedLife Stem Cells Bank este atenția la detalii și suportul constant oferit atât pacientelor, cât și echipei medicale. Colaborarea noastră nu este doar una tehnică, ci și umană – bazată pe comunicare, transparență și grija față de viitorul copilului. Este o inițiativă pe care o recomand cu încredere.

(Maternitatea Braşov)
Acel moment când eşti marcat de un feedback de la o pacientă la care ai recoltat celule stem, iar recoltarea este salvatoare de viață și/sau o nouă șansă pentru o speranță mai bună pentru copilul inocent.
M.L. 36 ani - Brașov, copilul născut cu tulburări din spectrul autist. Astăzi, după terapia cu celulele stem, la o clinică din Viena, copilul are primele semne de îmbunătățire a stării de sănătate, comunica, vorbește, face eforturi de integrare.
Cândva întrebarea “Dl. doctor la ce ne trebuie aceste celule?, lumea spune că sunt fără rost”, astăzi Tudor și familia lui știu cel mai bine răspunsul, răspuns pe care aș vrea că toată lumea să-l audă și care sună astfel: “vă suntem extrem de recunoscători dle doctor, sunteți îngerul nostru păzitor.”

(Maternitatea MedLife Medicis)
Vorbim de certitudini în utilizarea celulelor stem pentru tratamentul unor afecțiuni. Având în vedere numărul mare de trialuri în desfășurare pentru terapii cu celule stem și cercetările pe acest segment, domeniile de utilizare vor fi tot mai multe și diverse. Un serviciu medical care va schimba perspectivele terapeutice în viitor.
