Cum să te bucuri de un somn ușor pe durata sarcinii

Stem-Cells-Bank-Cum-să-te-bucuri-de-un-somn-ușor-pe-durata-sarcinii

O problemă cu care se confruntă viitoarele mămici pe durata celor nouă luni de sarcină, este lipsa unui somn odihnitor și relaxant. Cu toate acestea este ceva normal, majoritatea femeilor se întâlnesc cu această experiență pe durata sarcinii, mai ales în primul și în al treilea trimestru. Așa că, somnul dulce și odihnitor te vizitează tot mai rar, în această perioadă.

Să începem cu începutul: de ce nu reusești să dormi în primul trimestru de sarcină?

Fiind vorba de primele luni ale sarcinii, nu intră în calcul transformările fizice vizibile, ci mai degrabă putem să dăm vina pe schimbările hormonale prin care treci. Mai exact, pe progesteron – hormonul sarcinii. Nivelul acestuia este în creștere pe durata sarcinii și poate cauza greață și să-ți strice somnul. De asemenea, sunt șanse mari să te forțeze să vizitezi toaleta mult mai des, chiar și pe timpul nopții.

După ce începi să te obișnuiești cu aceste schimbări hormonale și te bucuri de un somn mult mai odihnitor și relaxant, cel de-al treilea trimestru își face simțită prezența și revenim la nopți dormite „iepurește”.

De data asta, schimbările fizice prin care trece corpul tău sunt „vinovate” pentru lipsa somnului sau mai exact de calitatea acestuia. Va fi destul de greu să găsești o poziție confortabilă pentru somn din cauza burticii, iar vizitele la toaletă vor deveni și mai dese. De asemenea, este posibil să te confrunți și cu arsuri sau crampe, în ultimul trimestru, lucru ce nu va contribui deloc la somnul odihnitor de care ai atât de multă nevoie.

Cu toate acestea trebuie să știi că poți să te bucuri de un somn odihnitor pe durata sarcinii, iar în continuare îți vom prezenta cum poți face asta.

Asigură-te că te-ai așezat într-o poziție sigură și confortabilă – în cel de-al treilea trimestru de sarcină nu este recomandat să dormi pe spate pentru că poate să fie riscant pentru sănătatea bebelușului tău. Așa că, în cazul în care nu ești obișnuită să dormi pe o parte sau pe cealaltă, ci obișnuiești să dormi mai mult pe spate, ar trebui să începi să dormi pe o parte cât mai curând posibil. În felul acesta, te vei obișui să dormi pe o parte sau pe alta, înainte de a ajunge în trimestrul trei al sarcinii.

Ca să îți fie cât mai confortabil, așează-ți o pernă între genunchi și una în partea din spate, iar somnul tău va fi mai relaxant și odihnitor.

Temperatura din dormitor trebuie să fie perfectă pentru tine – pe durata sarcinii, temperatura corpului tău este cu câteva grade mai ridicată, așa că este foarte posibil să îți fie cald la temperaturi la care în mod normal nu aveai probleme.

Așadar, pentru un somn odihnitor este recomandat să găsești o temperatură la care îți este bine, fără să îți fie foarte cald sau chiar frig. Probabil că va fi nevoie să testezi câteva nopți până descoperi temperatura care îți este cea mai confortabilă.

Fără gustări înainte de somn – Chiar dacă este foarte tentant, încearcă să nu mai mânânci/guști nimic cu cel puțin două ore înainte de a te pune la somn. Dacă nu faci asta, sunt șanse să ai arsuri care să creeze disconfort și astfel să nu poți să dormi întreaga noapte.

De asemenea, este recomandat să limitezi și consumul de lichide înainte de somn. Nu mai este nevoie să menționăm băuturile care conțin cofeină pentru că este clar că dacă le consumi înainte de somn șansele ca tu să nu te odihnești și să nu poți să dormi sunt mai ridicate decât dacă le eviți. Cu toate acestea, orice lichide consumate înainte de somn contribuie la vizitele dese la toaletă pe durata nopții.

Nu aștepta să se întâmple să adormi – în cazul în care încerci să dormi de ceva timp și nu reușești deloc, nu te ajută dacă rămâi în pat și te întorci de pe o parte pe alta. Ai încercat asta deja de ceva timp și nu aduce rezultate. Așa că, cel mai bine, ridică-te din pat, plimbă-te câteva minute prin casă sau citește din cartea ta preferată o perioadă. După câteva minute (jumătate de oră sau mai mult) întoarce-te în pat și încearcă din nou.

Pentru a te bucura de un somn liniștitor pe durata sarcinii mai poți să faci următoarele: redu nivelul strestului pe cât posibil și încearcă să te relaxezi cât mai mult.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share pe Facebook!



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.