Cum să te bucuri de un somn odihnitor pe durata sarcinii

Somul-in-sarcina

A fi însărcinată este o experiență minunată catre trebuie prețuită până ce vine bebe. Totuși, vine un moment în care corpul tău trece printr-o mulțime de schimbări fizice. Schimbările îți influiențează  activitățile de rutină și uneori, îți pot crea discomfort.

Este adevărat că organismul se adaptează din mers și găsește soluții pentru a-ți face viața mai ușoară. Însă există și acele situații când starea ta de bine depinde și de tine.

În sarcină, hormonii sunt responsabili și de schimbarea bioritmului și nu e de mirare dacă somnul începe să-ți dea bătăi de cap. Trezitul inexplicabil în timpul nopții sau starea de somnolență din timpul zilei pot sa te copleșească pur și simplu. Sunt fenomente firești pe care nu le poți controla din păcate.

Începând cu trimestrul II însă, organismul se stabilizează din punct de vedere hormonal astfel că vei începe să devii din ce în ce mai energică ziua și să te odihnești mai bine noaptea. Debutul trimestrului II coincide și cu creșterea cavității abdominale.

Pe măsură ce bebe crește, vei observa că își va face din ce în ce mai simtită prezența. Dacă dormitul pe burtă este poziția ta preferată de somn, în sarcină va trebui să o adaptezi astfel încât să eviți compresia uterului.

Principalele motive pentru care somnul îți va da bătăi de cap în sarcină sunt:

Refluxul gastric – progesteronul și relaxina actionează asupra fibrelor musculare inclusiv a orificiului muscular care închide stomacul astfel că unele poziții de somn pot favoriza refluxul gastroesofagian. Senzația este neplăcută, însă pentru a evita acest disconfort, multe gravide prefera să alterneze pozițiile de somn, evident atât timp cât sarcina le permite.

Frecvența crescută a mersului la baie – creșterea în volum a uterului face compresie pe vezica urinară ceea ce determină nevoia de urinări frecvente. Trezitul îți va perturba somnul.

Disconfortul fizic – creșterea intrauterină a fătului te forțează să schimbi poziția de somn cu care erai obișnuită.  Poate dura și până la doua săptămâni pană ce te vei obișnui.

Anxietatea – secreția hormonilor crește fragilitatea emoțională, astfel că stările anxioase se pot intensifica în perioada sarcinii. Anxietatea poate fi asociată cu trezirea ocazională în timpul nopții.

Poziții recomandate de somn

  • Cea mai indicată poziție de somn este cea din întins pe partea stângă. Specialiștii spun că această poziție favorizează circulația sângelui. Din punct de vedere anatomic explicația ar fi că uterul face compresie pe vena cavă care trece pe sub sacul uterin.

Vena cavă este un vas de sânge cu personalitate în organismul nostru astfel că este răspunzătoare de irigarea zonei inferioare a corpului  și a placentei. Se pare că dormitul pe partea  stângă eliberează complet vena cavă favorizând circulația sângelui.

  • Sunt gravide care spun că se trezesc uneori în timpul nopții pe burtă, poziție despre care se spune că nu este indicată, din cauze evidente. Majoritatea devin îngrijorate si pun la îndoiala siguranța bebelușului astfel că se gândesc să nu fi pățit ceva în timp ce dormeau pe burtă.

Ei bine, organismul uman este foarte deștept, cu siguranță trezitul este un semnal de alarmă pentru schimbarea poziției. Cel puțin până acum, nu au fost semnalate complicații intrauterine a bebelușului puse pe seama poziției se somn. Pot fi, intradevăr, doar supoziții.

În funcție de disconfortul resimțit este bine să știi că poți schimba poziția de somn atunci când simți nevoia astfel că poți dormi și pe partea dreaptă sau pe spate. Dormitul pe burtă este de evitat mai ales începând cu a doua jumătate a trimestrului II de sarcină.

Instrumente utile pentru un somn odihnitor

Specialiștii ergonomi s-au gândit și la această perioada din viața ta. Sunt multe gravide care se declară mulțumite de perna pentru gravide care are o dispunere adaptată poziție de dormit pe o parte. Perna arată ca un colac imens întrerupt într-un  singur loc care se întinde pe toata lungimea corpului. Un capăt se poziționează sub cap apoi se cuprinde cu ambele maini (se îmbrățișează).

Se urmărește poziția genunchilor care trebuie să fie la nivelul șoldurilor astfel că genunchiul de deasupra trebuie să fie ușor ridicat, de aceea o parte a pernei va fi poziționată între genunchi.

Multe gravide spun că această pernă face diferența, calitatea somnului se îmbunătățește semnificativ devenind mai odihnitor.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share pe Facebook!



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.