Ce trebuie să conțină bagajul pentru plajă

Stem-Cells-Bank-Bebe-la-plaja

Vara este în toi și căldurile de afară parcă ne îndeamnă să petrecem ore în șir pe plajă sau la ștrand. Însă, de data asta mergi și cu bebelușul tău și trebuie să știi că sunt anumite lucruri fără care nu poți să pleci de acasă, iar în acest articol vom discuta exact despre acest subiect.

Fie că este vorba de o vizită scurtă la plajă sau la ștrand ori vorbim despre un concediu într-o zonă cu litoral, aceste sfaturi te vor ajuta, cu siguranță.

Însă, atunci când pleci în concediu, trebuie să fii și mai atentă cu lucrurile pe care le împachetezi pentru că nu poți să te întorci rapid acasă unde ai tot ce îți trebuie. Dar hai să revenim la subiectul principal și să vedem fără ce nu trebuie să pleci la plajă, atunci când mergi cu micuțul tău.

1. Pătură de plajă – Cu siguranță că pătura sau prosopul de plajă sunt pe lista ta deja și nu le-ai fi lăsat acasă, însă atunci când mergi cu cel mic, trebuie să te asiguri că ai luat un prosop pentru uscat și pătură de plajă pentru lenevit la soare (sau la umbră) după bălăceală.

Un simplu prospo de plajă nu va fi suficient pentru întreaga familie așa că, recomandarea noastră este să optezi pentru o pătură de plajă. În felul acesta, atât bebelușul, cât și restul familiei va avea loc de lenevit.

2. Geantă de plajă pentru scutece – Ai deja o geantă pe care o iei cu tine oriunde mergi alături de bebe. O geantă care conține tot ce ai nevoie atunci când ești în deplasare alături de cel mic.

Ei bine, probabil că nu vrei să găsești nisip în ea și după 3 luni de la terminarea sezonului cald, așa că cel mai bine cauți o geantă de plajă, la preț accesibil, potrivită nevoilor tale pe care să o folosești ori de câte ori mergi cu micuțul tău la plajă sau la ștrand.

3. Cort pentru bebe sau o sursă de umbră – Nu știu dacă te-ai gândit sau nu la asta, dar este ceva ce nu trebuie să lipsească de pe lista ta. Sunt o mulțime de variante de corturi de plajă pentru copii, care pot fi folosite atât pentru a proteja micuțul de razele soarelui dar și ca loc de joacă pe plajă.

Nu poți să mergi la plajă sau la ștrand gândindu-te că vei găsi acolo un loc la umbră unde să stai liniștită alături de bebe, trebuie să mergi pregătită. Tocmai din acest motiv, cotul de plajă trebuie să se regăsească neapărat pe lista ta.

4. Marsupiu pentru bebe sau o formă de transport – Ar fi bine să renunți la ideea de a merge cu căruciorul pe plajă. Este destul de greu să te deplasezi și vei avea o luptă constantă cu nisipul fierbinte până vei ajunge la destinație.

Așa că, cel mai bine, când pui toate detaliile la punct pentru relaxare la plajă, gândește-te și l apartea de transport a micuțului până la plajă și optează pentru un marsupiu sau altă modalitate mai ușoară.

De asemenea nu trebuie să uiți acasă nici:

  • crema cu protecție solară pentru bebe
  • costumul de baie sau scutec pentru înot
  • jucării
  • apă, gustări pentru bebe și pentru restul familiei
  • prosoape
  • pudră pentru bebe – te ajută să scapi de nisipul de pe pielea micuțului

Pe lângă toate acestea, nu trebuie să uiti lucrurile fără care nu ieși din casă atunci când pleci în deplasare cu micuțul tău, cum ar fi scutece, șervețele umede, un schimb curat de haine pentru bebe și așa mai departe.

Ai fost până acum la plajă cu micuțul tău? Ce ai mai trece pe această listă?

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share pe Facebook!



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.