5 lucruri pe care trebuie să le faci dacă ești însărcinată iarna

Stem-Cells-Bank-Blog-Iarna

Urmează să devii mămică în scurt timp? Această perioadă atât de frumoasă datorită sezonului în care ne aflăm, este cu atât mai specială datorită sarcinii.

Însă, totodată, este și o perioadă în care trebuie să ai mare grijă de tine, mai ales că iarna vine și cu o mulțime de ispite și provocări. Gândește-te, spre exemplu, la mesele copiase de sărbători, când alături de familie și toți cei dragi, toate bucatele sunt și mai delicioase.

O ispită care de cele mai multe ori duce la excese care nu fac bine, în general. Iar tu, pentru că urmează să devii mămică, trebuie să fii și mai atentă la toate aceste aspecte.

Este momentul important să-ți reamintești că faptul că ești însărcinată, nu înseamnă că „mănânci cât pentru doi”. Da, este adevărat că numărul de calorii crește, însă nu se dublează. Fii atentă să nu cazi în această capcană, mai ales pe durata sărbătorilor de iarnă.

Trecând peste acest scurt și rapid reminder, în acest articol vrem să îți prezentăm 4 lucruri pe care trebuie să le faci dacă ești însărcinată pe durata iernii.

Să începem!

1. Hidratează-te – Iarna este destul de ușor să „uiți” că ai nevoie de apă, iar hidratarea este importantă indiferent de sezonul în care ne aflăm și cu atât mai mult pe durata sarcinii. Consumând suficiente lichide, nu doar că ajută la dezvoltarea corectă a bebelușului dar te va face și pe tine să te simți mai bine.

În plus, este un obicei pe care ar trebui să începi să ți-l dezvolți deja, cel de a consuma lichide cât mai multe, pentru că după nașterea micuțului, dacă alegi să alăptezi, va fi necesar să te hidratezi corect și suficient pentru a crește cantitatea de lapte pe care o produci.

2. Bucură-te de hainele lejere de iarnă – dacă ești însărcinată pe durata iernii, ai parte de o garderoba foarte comodă. Cele mai lejere haine sunt cele pe care le poți purta iarna atunci când ești însărcinată. Gândește-te doar: colanți rochiță lejeră sau chiar un hanorac și ținuta este gata.

Nimic care să-ți creeze disconfort sau care să te deranjeze în vreun fel. Este adevărat că, cel mai probabil, va fi nevoie să îți cumperi o nouă geacă de iarnă care să ți se potrivească si care să nu te strânga, însă privește partea bună a lucrurilor: este momentul pentru shopping!

3. Fă marele anunț chiar de Crăciun – Ce alt cadou mai frumos pentru cei dragi si apropiați decât să-i anunți de minunea ce urmează să apară în viața ta? Este posibil să-ți fie greu să nu spui tuturor vestea cea mare până de Crăciun, însă rezistă – merită.

Le oferi un cadou plin de emoție și bucurie pentru cei dragi, iar pentru voi cadoul cel mai frumos va fi reacția lor de bucurie și entuziasm. Așa că, nu te grăbi și transformă anunțul într-un cadou perfect de Crăciun. Nu ai idei? Găsești AICI câteva idei creative pentru marele anunț.

4. Băiețel sau fetiță? – Dacă, totuși ai făcut deja anunțul, însă încă nu i-ai anunțat pe cei dragi dacă urmează să ai o fetiță sau un băiețel, sărbătorile de iarnă sunt momentul perfect pentru o petrecere de dezvăluire de sex. Petrecerile de acest tip au început să ia amploare și la noi și sunt tot mai des întâlnite. În plus, sunt foarte apreciate de toți cei prezenți. Sunt o mulțime de modalități prin care poți face marea dezvăluire. Poți opta pentru un tort care să aibă blaturile roz sau albastre, în funcție de sex. Sau un balon uriaș plin cu confetti roz sau albastre. Idei sunt o mulțime, trebuie doar să începi să organizezi și totul va ieși perfect, iar cina de Crăciun va fi memorabilă pentru toți invitații, cu siguranță.

5. Ședință foto – În acest sezon, natura ne oferă un peisaj de basm. Dacă ai parte de zăpadă, este într-adevăr ca-n povești, iar asta înseamnă un cadru perfect pentru o sedință foto cu burtica. Pe lângă frumusețea pe care ne-o oferă natura, mai este și perioada sărbătorilor de iarnă și bradul, decorațiunile și atmosfera din casă, formează un cadru perfect pentru albumul de familie.

Așa că nu mai sta pe gânduri și programează o sedință foto cât mai curând. De asemenea, sunt fotografi profesioniști care amenajează cadre speciale cu tematica sărbătorilor și fac ședințe foto chiar acolo. Poți opta pentru această opțiune și să te bucuri de aceste amintiri mereu.

Concluzia este că trebuie să te bucuri din plin de această perioadă atât de frumoasă. Magia sărbătorilor de iarnă este și mai puternică, acum că ești însărcinată și, împreună cu toți cei dragi, vei crea amintiri de care să-ți amintești cu drag peste ani.

Dacă ți-a plăcut articolul dă-i share pe Facebook!



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.