3 alimente pe care trebuie să le eviți în timp ce alăptezi

Stem-Cells-Bank-Alimentatie-alaptatȘtiai că ceea ce mănânci tu poate afecta cantitatea de lapte pe care o produci? Ba chiar mai mult, poate să îl afecteze și pe bebe?

Micuțul tău are stări de nervozitate sau colici? Trebuie să știi că alimentele pe care le consumi tu pot să fie vinovate pentru acest lucru. Sunt produse pe care dacă le consumi, în timp ce alăptezi, îi pot cauza bebelușului gaze, colici sau indigestie.

De asemenea, dacă micuțul tău vomită des după ce a mâncat, este foarte posibil să fie tot din cauza alimentelor pe care tu le-ai consumat.

În acest articol îți vom prezenta câteva alimente pe care să le eviți și să observi dacă micuțul tău are un comportament schimbat, adică nu mai are crize de colici, nu mai are stări de nervozitate sau nu mai vomită la fel de des.

Așadar, ce alimente să eviți atunci când alăptezi?

Dacă ești proaspăt mămică și abia ai început această călătorie cu primul tău copil, atunci este foarte posibil să nu fi avut o dietă specială imediat după naștere, ci mai degrabă să fi mâncat ce ai avut poftă la momentul respectiv. Asta ar putea să aibă un impact puternic asupra stării pe care o are micuțul tău după fiecare masă. Dacă ai parte de episoade cu plâns, nervi și vărsături, atunci clar este momentul să începi să scoți din alimentație anumite produse.

Așa cum am spus și la începutul acestui articol, îți voi prezenta câteva alimente pe care ar fi bine să le eviți cât timp îl alăptezi pe cel mic.

Lactatele – dacă reușești să eviți lactatele cel puțin în primele 6 luni de viață ale bebelușului tău, șansele ca el să aibă colici, eczeme sau probleme cu somnul, scad considerabil. Iar dacă poți să-l salvezi pe micuțul tău de la aceste lucruri, de ce să nu o faci? Mai ales că este vorba despre câteva alimente pe care trebuie să le scoți din alimentație pentru ca bebe să fie fericit. Mai departe ecuația este simplă, dacă bebe este fericit și mama este fericită. :) Poți să înlocuiești laptele de vacă cu lapte de nuci (foarte gustos și ușor de găsit) și evită brânza, smântâna și untul. Este posibil ca micuțul tău să nu aibă o problemă cu aceste produse, tocmai din acest motiv este cel mai bine să testezi și să vezi.

Timp de o săptămână nu mai consuma lactate și urmărește reacția bebelușului tău. Apoi, pentru o zi încearcă să introduci în alimentația ta lactate și, din nou, urmărește reacția bebelușul tău. Dacă starea lui s-a schimbat și prezintă stări de nervi, vărsături și plânsete, atunci este clar. Trebuie să eviți cât mai mult consumul de lactate în perioada în care alăptezi.

Roșii sau sosuri pe bază de roșii – în meniul tradițional românesc, o mulțime de rețete conțin roșii sau sosuri de roșii. Același lucru este și în meniul italienesc, asta dacă ești o iubitoare a rețetelor italienești (paste/pizza). Dacă ai un stomac mai sensibil, cel mai probabil ai avut deja episoade de indigestie din cauza roșiilor sau a sosurilor pe bază de roșii. Așadar, la fel este posibil ca atunci când tu consumi acest aliment, micuțul tău să se confrunte cu simptome care sunt caracteristice pentru refluxul gastroesofagian.

Dacă observi că bebelușul tău are vărsături frecvente, tuse sau respirație șuierătoare, lipsă de poftă de mâncare, indigestie acidă însoțită de balonare sau dureri abdominale, atunci este posbil ca bebelușul tău să sufere de această afecțiune. Iar faptul că tu consumi roșii sau mâncăruri ce conțin roșii, să agraveze aceste simptome.

Totuși, dacă regăsești comportamentul de mai sus la bebelușul tău și vezi că se întâmplă constant, iar micuțul vomită aproape întreaga cantitate de lăptic după masă, ar trebui să iei legătura cu un specialist si să discuți mai multe despre acest subiect. Însă, înainte de a te alarma, încearcă să scoți din alimentația ta roșiile și sosurile pe bază de roșii folosite în mâncăruri.

Condimente și plante aromatice – de data aceasta vom discuta de alimente care afectează cantitatea de lapte pe care o produci, atunci când le consumi. Sunt câteva condimente și plante aromatice care pot influența acest lucru. Pe listă putem să trecem: pătrunjelul, cimbrul, oregano și menta.

După cum observi, pe această listă se regăsesc condimente pe care le folosim destul de des în prepararea mâncărurilor tradiționale. Însă, trebuie să fii atentă și să le consumi precaut pentru că există dovezi că aceste condimente influențează direct cantitatea de lapte pe care o produci. Așa că, dacă ai observat că în unele zile ai produs o cantitate mai mică de lapte decât în mod normal, gândește-te dacă ai consumat unul dintre aceste condimente. Următorul pas ar fi să-l scoți din alimentația ta zilnică sau să-l consumi cât mai rar posibil.

Acestea ar fi doar 3 alimente pe care ar trebui să le scoți din alimentația ta cât timp îl alăptezi pe bebe, însă cu siguranță mai sunt destule alte produse care pot să îi provoace diverse stări micuțului tău. Așa că, fii atentă la ce consumi și încearcă să adopți o alimentație cât mai sănătoasă și plină de vitamine și nutrienți. Este important atât pentru tine, cât și pentru dezvoltarea corectă a micuțului tău.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-i share pe Facebook.



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.