Vești promițătoare din domeniul tratamenelor cu celule stem

Vești promițătoare din domeniul tratamenelor cu celule stemCercetarea în domeniul tratamentelor cu celule stem ia amploare, ajungând chiar la încercări de tratare a bolilor autoimune. Un studiu recent despre tratarea sclerozei multiple cu celule stem, susținut de 22 instituții medicale din SUA, Canada și Marea Britanie, oferă vești promițătoare.

În cazul unui pacient cu scleroză multiplă, celulele nervoase ale creierului și ale măduvei spinării sunt atacate, rezultând o deteriorare treptată a sistemului de comunicare dintre creier și restul corpului. Scleroza multiplă este o boală incurabilă, care provoacă diferite forme de dizabilitate. La nivel mondial, peste 2,5 de milioane de oameni suferă de scleroză multiplă.

La studiu au participat pacienți care se aflau în faza primară a bolii, iar metoda folosită a fost combinația tratamentului imunosupresiv cu transplantul de celule stem. Scopul a fost de a opri evoluția bolii, oferind pacienților o îmbunătățire a stării de sănătate pe termen lung. Prin obiectivele stabilite se dorea evitarea recidivei și a deteriorăriii neurologice, iar în această perioadă pacienții au fost monitorizați atât clinic, cât și prin investigații RMN.

Rezultatele studiului arată că la 3 ani după tratament, 78,4% din numărul total de participanți au răspuns pozitiv tratamentului, iar starea lor s-a îmbunătățit conform metodelor de evaluare. De asemenea, este importat faptul că efectele secundare au fost moderate și tratabile.

Tratarea bolilor autoimune cu celule stem se află încă în faza de cercetare, dar rezultatele încurajatoare aduc speranțe noi atât pacienților, cât și familiilor acestora.

Distribuie și tu acest articol pe profilul tău, pentru a-ți anunța prietenele însărcinate sau care își doresc să rămână gravide în viitorul apropiat de importanța stocării de celule stem la naștere.



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.