Teste amuzante pentru viitorii părinți – Partea a II-a

Teste-amuzante-pentru-viitorii-părinți---Partea-a-II-a

Așa cum am promis revenim cu partea a II-a a testelor amuzante dedicate viitorilor părinți. Dacă nu ai reușit să le faci pe primele 4, le găsești AICI. Așa că, să trecem mai departe.

Astăzi îți prezentăm încă patru teste amuzante pe care le poți face alături de partenerul tău înainte ca minunea să apară în viața ta.

Îți reamintim faptul că prin intermediul acestui articol ne dorim să descrețim puțin frunțile celor care ne urmăresc. Nu dorim să fie interpretat în moduri diferite și nici să se înțeleagă greșit întreaga idee. Îți mulțumim pentru înțelegere! Începem!

Testul 5 – Mașina

1. Înainte să plecați în vacanță, lăsați o înghețată de ciocolată lângă frâna de mână;
2. Inserați o monedă în CD player;
3. Lăsați urme de dulciuri – biscuiți, pufuleți etc – pe locurile din spate;
4. În cazul în care ajungeți cu mașina la spălătorie, repetați pașii 1-2-3 imediat după curătarea interiorului.

Testul 6 – Plimbarea

1. Așteptați;
2. Ieșiți din casă;
3. Intrați în casă;
4. Ieșiți din casă încă o dată;
5. Intrați în casă încă o dată;
6. Ieșiți din casă încă o dată;
7. Intrați în casă încă o dată;
8. Ieșiți din casă și coborâți scările;
9. Urcați și intrați în casă;
10. Ieșiți din casă, coborâți scările și ieșiți în drum;
11. Mergeți foarte încet pentru cinci minute;
12. Asigurați-vă că dați explicații detaliate răspunzând la cel puțin 10 întrebări din categoriile următoare:

a. De ce există insecte pe trotuar și cine le-a omorât?
b. De ce astăzi este înnorat, în timp ce ieri bătea soarele?
c. De ce gumele de mestecat lipite pe trotuar nu pot fi refolosite?

13. Începeți să țipați cât puteți de tare până când atrageți atenția vecinilor;
14. Întoarceți-vă acasă.

Testul 7 – Discuții cu micuții

Repetați orice ziceți de cel puțin 5 ori, păstrându-vă calmul și buna dispoziție. :D

Testul 8 – Hrănirea copilului

1. Luați un pepene și goliți-l de interior, lăsând doar coaja;
2. Faceți o mică gaură laterală în pielea de pepene;
3. Legați pepenele de tavan și asigurați-vă că se leagănă cu o viteză considerabilă;
4. Luați un bol de piure și încercați să „hrăniți” pepenele cu lingurița, în timp ce el se mișcă;
5. Opriți-vă când ați ajuns la jumătatea porției;
6. Aruncați restul pe dumneavoastră, asigurându-vă că o parte a ajuns pe podea.

Acestea sunt testele de astăzi. În următoarele săptămâni venim cu încă o serie de 4 teste amuzante pe care să le încercați. Ce rezultate ați avut la prima serie de teste? :D



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.