Pentru multe mămici este foarte important ca micuțul lor bebeluș să bea tot laptele sau ceaiul din biberon. Însă atunci când optezi pentru un recipient de acest fel, trebuie să te confrunți cu mai multe întrebări, cum ar fi igiena și materialul biberonului. Mamele care își hrănesc micuții cu biberonul, trebuie să-l spele și să-l curețe foarte bine, înainte și imediat după utilizare. Asta deoarece bacteriile care se acumulează în el îi pot afecta sănătatea lui bebe.
Acesta este motivul pentru care, în acest articol, îți vom prezenta câteva metode prin care poți steriliza în mod clasic biberonul micuțului. Asta în cazul în care nu dorești să investești într-un sterilizator de biberoane, pe care îl poți achiziționa din magazinele specializate.
Iată câțiva pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a steriliza corect biberonul:
– Separă tetina de corpul biberonului și așează-le pe un prosopel curat de bumbac. Ai mare grijă să cumperi biberonul din farmacii sau magazine specializate. Sfatul nostru este să alegi biberoanele de sticlă (mai ales dacă îl hrănești tu și nu este nevoit să-l țină copilul în mânuță), pentru că cele de plastic pot fi dăunătoare pentru sănătatea micuțului.
– Prepară o soluție cu apă și săpun lichid special. Evită detergentul pudră sau alte soluții chimicale, care pot fi periculoase. Spală cu grijă toate părțile biberonului cu această soluție, inclusiv capacul.
– Limpezește biberonul cu atenție, folosind apă curată.
– Pentru a steriliza biberonul în modul clasic, umple o oală mare cu apă și dă-i drumul să fiarbă. Lasă flacăra la foc mic și scufundă în apă biberonul, apoi pune capacul peste oală. După ce apa fierbe, mai lasă focul aprins încă aproximativ 10 minute. Ideal este să sterilizezi tetina separat de sticla biberonului.
– După ce ai închis focul, mai lasă recipientul în apa fierbinte o perioadă, după care scoate-l la uscat. Este indicat să lași componentele biberonului să se usuce în mod natural, în bucătărie, pe un material de bumbac curat. Dacă alegi însă să le ștergi cu un prospop, asigură-te că acesta este sterilizat.
Sfaturi utile:
- Evită biberoanele cu conținut de BPA (Bisfenol A)! Acesta este un element extrem de toxic, iar recipientele care îl conțin sunt interzise în Uniunea Europeană.
- Asigură-te că speli bine atât tetinele, cât și corpul, respectiv capacul biberonului, înainte de a-l hrăni pe micuțul tău. De asemenea, repetă procesul și după ce bebelușul a terminat de băut.
- Cumpără pentru bebe două sau chiar trei seturi de biberoane (repetăm, fără conținut de BPA). Astfel, în timp ce sterilizezi unul, îl poți folosi pe celălalt. De asemenea, poți avea chiar 4 seturi de biberoane: 2 pentru lapte și 2 pentru ceai. Este alegerea ta.
- Nu-ți hrăni niciodată copilul atunci când stă pe spate, deoarece există riscul ca acesta să se înece.
- Sterilizează biberoanele copilului cel puțin de două ori pe zi.
Dacă ți-a plăcut acest articol și a fost folositor pentru tine, distribuie-l pe facebook, pentru a le informa și pe prietenele tale despre acest subiect!

