Schimbatul de scutece este o activitate importantă din rutina micuțului tău bebeluș. În zilele noastre, mamele preferă să folosească scutece de unică folosință. Și asta deoarece acestea sunt mai practice și le oferă mai mult confort. Cu toate acestea, pentru noile mămici, schimbatul de scutece poate fi o provocare, deși durează doar câteva minute. Motivul? Spre deosebire de alte activități importante ce țin de îngrijirea bebelușului, cum ar fi alăptarea sau îmbăierea, nimeni nu prea le oferă informații despre această sarcină importantă de mămică.
Tocmai pentru că este un subiect destul de neglijat atunci când se discută despre îngrijirea unui bebeluș, pe parcurs ce noile mămici acumulează experiență, există posibilitatea să învețe greșit bazele schimbatului de scutece. În acest caz, îți sărim în ajutor cu câteva sfaturi de bază, referitor la acest subiect.
Pe parcursul primelor săptămâni, după ce micuțul tău copilaș s-a născut, schimbarea scutecelor nu o sa ți se pară o sarcină dificilă, deoarece nou-născutul nu se va opune prea mult acestei activități. Însă, după luna a treia sau a patra, va începe să se răsucească sau să se întoarcă de pe o parte pe cealaltă. Atunci începe cu adevărat provocarea.
Când ai de-a face cu un scutec murdar, asigură-te că îl schimbi cu grijă. Primul pas este să-l pui pe micuț pe spate, apoi să-i desfaci scutecul, cu grijă, din ambele părți. În timp ce cu o mână îl ții pe bebe de picioruș, pe cealaltă folosește-o ca să-i ridici ușor fundulețul, îndeajuns de mult încât să poți trage scutecul de sub el.
Pasul 2 este să așezi piciorul copilului jos și să cureți cu grijă zona. Amintește-ți mereu că zona genitală a bebelușilor este foarte sensibilă și trebuie curățată ușor și cu atenție. Fii mereu înarmată cu șervețele umede speciale și curăță fundulețul celui mic întotdeauna din față în spate. După ce ai folosit șervețelele speciale și ești sigură că ai curățat perfect zona evitând bacteriile ce pot duce la infecții, e timpul să treci la pasul 3 (evită săpunul atunci când îi speli fundulețul sau folosește unul special pentru bebeluși, pentru a nu-i usca pielea).
Odată ce ai terminat cu pasul de curățare, poți deja aplica un strat sau două de cremă specială pentru bebeluși, pentru a ține departe infecțiile sau erupțiile cutanate. Aplică această cremă cu grijă pe întreaga zonă genitală a micuțului, dar și pe părțile interioare ale coapselor.
Tot ce mai rămâne de făcut este să iei un scutec curat și să i-l pui micuțului tău. Ridică-l pe bebe ușor și așează scutecul cu grijă, în așa fel încât acesta să-i acopere în întregime fundulețul. Verifică întotdeauna ca garnitura superioară a scutecului să fie așezată sub zona ombilicului. Ai mare grijă să nu îl rănești, în cazul în care ombilicul se află încă în vindecare.
La sfârșitul procesului de schimbare a scutecului, ridică-l pe bebe în brațe pentru a verifica dacă scutecul îi acoperă întreaga zonă a fundulețului. Nu uita să citești mereu instrucțiunile de utilizare a scutecelor pe care le folosești: pot fi foarte utile, în cazul în care nu ai multă experiență cu această sarcină importantă de îngrijire a bebelușilor.
Te întrebi cât de des este indicat să-i schimbi scutecul? Sfatul nostru este să o faci cât mai des. Ideal ar fi imediat după ce acesta îl murdărește. Verifică asta din aproximativ 3 în 3 ore.
Ți-au fost utile informațiile din acest material? Dacă răspunsul tău este da, distribuie-l pe facebook, pentru ca prietenele tale să fie la fel de informate ca și tine.

