Află în câte săptămâni poți afla sexul copilului

Fiecare mămică este nerăbdătoare să afle sexul bebelușului cât mai devreme. Teoretic, medicul poate observa acest lucru în jurul celei de-a 16-a săptămână de graviditate, însă, în funcție de metoda folosită, poate fi mai devreme sau mai târziu.

La câte săptămâni de sarcină se poate vedea sexul bebelușului la ecograf?

Dacă aleg așa, multe femei însărcinate află sexul bebelușului pe care îl poartă în pântec, pe la jumătatea perioadei de graviditate, de obicei între a 16-a și a 20-a săptămână. Cu toate acestea, există situații în care medicul nu poate vedea clar organele genitale ale bebelușului, și nu poate spune cu exactitate dacă vor avea băiat sau fetiță.

Chiar dacă penisul sau vulva copilului încep să se formeze din a șasea săptămână de sarcină, băiețeii și fetițele arată aproape la fel la ecograf până în preajma celei de-a 14-a săptămâni de sarcină, susține Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie. Până la 18 săptămâni de sarcină, medicul are foarte multe șanse să identifice sexul fătului, dacă, evident, acesta se află într-o poziție ce permite medicului să vadă organele genitale.

La câte săptămâni se poate vedea sexul bebelușului cu ajutorul unui test de sânge?

Poți afla sexul bebelușului dacă treci printr-o testare prenatală non invazivă, o analiză de sânge care poate detecta sindromul Down și alte câteva anomalii cromozomiale, test ce se face la 10 săptămâni de sarcină. Acest test observă și bucățile de cromozomi masculini din sângele tău și astfel se poate spune dacă vei avea un băiat sau o fetiță. Acest test este destinat femeilor ce prezintă un risc mare de a avea un copil cu o disfuncție cromozomială. Cere sfatul medicului și el îți va recomanda, dacă este cazul această analiză.

Sănătatea copilului tău este cea mai importantă. Cum ar fi să i-o poți asigura și după naștere? Acest lucru este posibil prin recoltarea de celule stem la naștere. Celulele stem sunt celulele „primordiale” ale organismului uman, care se pot diferenția în alte tipuri de celule cu rol în regenerarea la nivel tisular. Stem Cells Bank vine în sprijinul tău. Consultanții noștri îți stau la dispoziție atât telefonic, cât și pentru a stabili o întâlnire în care să afli mai multe informații despre posibilitățile de recoltare a celulelor stem și despre opțiunile de stocare, în așa fel încât tu să poți lua cea mai sigură decizie fiind informată corect despre aceste aspecte.



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.