Somnul este foarte important pentru orice persoană. Este momentul în care ne odihnim, ne relaxăm și ne recuperăm în același timp. Cu atât mai mult este important somnul pe durata sarcinii. În primele luni de sarcină este posibil ca totul să fie în regulă, când vine vorba despre poziția în care dormi, însă o dată cu trecerea timpului acest lucru se va schimba. Burtica ta va crește tot mai mult și va deveni tot mai greu pentru tine să-ți găsești o poziție confortabilă ca să poți dormi liniștită. Există însă două variante posibile.
1. Dormitul pe o parte cu genunchii îndoiți – aceasta este una dintre cele confortabile poziții de dormit și este de preferat să alegi partea stângă. Ingredientele necesare pentru a face din somn o experiență cât mai plăcută:
- 1 prosop;
- 5 sau 6 perne;
- 1 pătură.
După ce ai bifat toate elementele de pe listă, începe prin a pune prosopul împachetat, cât să aibă o grosime de 10 cm, sub burtică. Prima pernă o așezi între genunchi (în cazul în care nu este suficient de confortabil, poți să pui și două perne). Următoarea pernă o așezi la spatele tău și așa ajungem la ultimii pași. Când am ajuns în acest punct, ai nevoie de o pătură pe care o împachetezi și o așezi sub cap, iar la final iei în brațe o pernă pe care o strângi la piept cu multă afecțiune. Acum poți să dormi liniștită.
2. Dormitul în poziția șezut – pentru a-ți construi ”tronul” ai nevoie de 6 perne pe care le vei așeza astfel: două perne sub spatele și sub capul tău, alte două sub genunchi și ultimele două le pui de-o parte și de alta a ta. Acum ești gata de un somn pe cinste!
Cele două poziții de somn pe care ți le-am prezentat sunt recomandate ca fiind potrivite pentru ultimele luni ale sarcinii. Acordă atenție și pozițiilor pe care trebuie să le eviți în timpul somnului. Spre exemplu, dormitul pe spate. Pe lângă durerile de spate pe care le cauzează această poziție, scade circulația sângelui spre inimă și copil din cauza presiunii prea mari pe care abdomenul tău o exercită asupra venei cave.
Cu toate acestea, dacă se întâmplă să te trezești și să-ți dai seama că ai dormit pe spate, spre exemplu, nu trebuie să te panichezi. Te așezi într-o poziție potrivită și poți să dormi liniștită în continuare.
Dacă ți-a plăcut acest articol, îl poți distribui pe Facebook și astfel prietenele tale vor afla mai multe despre acest subiect!


