Cum au salvat celulele stem viața unui copil

Cum au salvat celulele stem viata unui copilȘtim că mulți dintre viitorii părinți nu au la dispoziție informații suficiente legate de importanța celulelor stem pentru sănătatea din viitor a micuțului lor. În acest articol îți vom spune povestea unei micuțe care a fost salvată de propria grefă de celule stem recoltate la naștere. Ceea ce vrem să scoatem în evidență cu acest articol este faptul că reușitele și beneficiile celulelor stem nu se află doar la nivel de cercetare. Există cazuri concrete în care acestea au salvat viețile celor care au beneficiat de recoltarea sângelui din cordonul ombilical, la naștere.

Jamie Page și soțul ei, Ben, au discutat frecvent înainte de nașterea copilului lor despre posibilitatea de a depozita sângele din cordonul ombilical, iar înainte de naștere s-au hotărât în final că, dacă nu ar depozita celulele stem, ar putea fi cel mai mare regret pe care l-ar putea avea.

“Progresele medicale se schimbă atât de rapid. Cine știe, când acest copil va avea 10, 20 de ani, dacă va avea nevoie de ele, a spus Page “Este o mare asigurare medicală pe care o putem avea”. Se pare că soții Page, care trăiesc în Schaumburg, Illinois, au avut perfectă dreptate să depoziteze sângele din cordonul ombilical al copilului lor.

Jamie Page a avut o sarcină normală, iar fiica ei, Harlow, s-a născut aparent sănătoasă la data de 19 martie 2008. Dar, după două săptămâni, soții Page au observat că fiica lor plângea foarte mult și părea că o doare, situația ei înrăutățindu-se. “Ne-au spus că sunt, probabil, doar colici și să încercăm diferite formule de lapte, diferite metode de a o culca,” a spus Page. “La început am crezut ca au avut dreptate. Am încercat șase sau șapte formule diferite de lapte, am pus și picături pentru gaze în lapte, dar situația a fost aceeași, iar eu nu reușeam să-mi dau seama care este problema.

Când Harlow avea doar 3 luni, stomacul ei a devenit balonat și a încetat să mai urineze. Soții Page au ajuns la urgență iar analizele au arătat cel mai cumplit coșmar al fiecărui părinte: o tumoră de mărimea unui grapefruit bloca rinichii lui Harlow. Doctorii au făcut rapid o biopsie a tumorii, care a fost trimisă la mai mulți patologi din întreaga țară.

“Am stat în spital timp de cinci sau șase zile, permițându-le rinichilor ei să se recupereze și a fost o perioadă nebună”, a spus Jamie Page. “În două zile, am primit patru patologii diferite – toate aveau diagnostice diferite. Tumora semăna cu diferite tipuri de cancer, dar nu era nimic din ce s-a mai văzut înainte. “Doctorii lui Harlow nu aveau răspunsurile necesare și nu știau cum să îi trateze cancerul sau care erau șansele ei de supraviețuire. Câțiva medici de oncologie-pediatrică, în apropiere de Chicago, au decis că semăna cu o formă rară de cancer al creierului și ar trebui să fie tratată ca atare, așa că procesul de chimioterapie era cel mai potrivit protocol.

“Am fost atât de speriați”, a spus Page. “Tatăl meu a trecut prin chimioterapie pentru cancer pulmonar și l-a îmbolnăvit mai mult decât să-l ajute, nu am vrut să o torturam. Noi am dorit doar să nu o mai doară. La acea vreme, doctorii au spus că ea mai avea de trăit de la câteva săptămâni la câteva luni. “În cele din urmă, Harlow a fost cea care a decis pentru părinții ei. Zâmbetul ei, în ciuda stării ei de sănătate, i-a făcut pe părinții ei să se gândească, “Cum putem să nu-i dăm acestei fetițe o șansă de a lupta?” 

În acel moment soții Page i-au întrebat pe doctori despre un transplant cu celule stem. Medicii au fost surprinși, pentru că un număr foarte mic de familii au propria grefă de sânge din cordonul ombilical, au spus ei, și este dificil să găsești o grefă compatibilă. Din acel moment șansele lui Harlow Page de a trăi, au început să crească. 

După trei runde de chimioterapie, medicii au decis că tumora s-a redus suficient pentru a fi operată și eliminată chirurgical, dar când au deschis abdomenul lui Harlow, tumora a dispărut complet. “Ne-am gândit că s-ar putea să fie nevoie de o histerectomie”, a spus Page. Tot ce a rămas a fost țesut cicatricial. Părinții au apelat la mai mulți chirurgi pentru a se asigura că s-a căutat în locul potrivit. “Am fost încântați.”

Pentru că tumora a fost atât de agresivă, un transplant cu celule stem avea sens, a fost cea mai bună opțiune pentru Harlow de a asigura că tumora nu o să crească din nou. Cu toate acestea, ea ar avea nevoie de un transplant dublu. Soții Page s-au întâlnit cu echipă de doctori a spitalului care va efectua transplantul cu celule stem, care o includea și pe Alexis Baby, o asistentă medicală practicantă de pediatrie.

“În acest moment, șansele ei de supraviețuire sunt bune”, a spus Baby despre Harlow. “Cu fiecare an ce trece, este un pas mare spre supraviețuire fără recidivă.”

Astfel, după cinci zile de chimioterapie intensă, la rate mai mari decât cele anterioare, celulele actuale ale lui Harlow au fost omorâte. În ziua a șasea, ea s-a odihnit într-o cameră izolată iar în a șaptea, a început administrarea de perfuzii.

În acest timp, Harlow a împlinit nouă luni. Ea a petrecut 25 de zile în izolare pentru a evita orice infecție, dar a trebuit să plece acasă pentru două săptămâni, înainte de a veni înapoi la spital pentru încă o rundă de chimioterapie. Pentru că ea nu a avut un număr suficient de celule stem proprii pentru transplant, doctorii au recoltat mai devreme sângele ei și l-au folosit și pe acesta. “Pe cât de istovitor a fost, ea a primit propriile celule stem”, a spus Page. “Nu a trebuit să-i fie administrat tratament anti-respingere ca și celorlalți copii.

Unele familii se temeau de posibilitatea apariției bolii gazdă versus grefă. Noi am avut destule probleme deja fără să ne mai preocupăm de posibilitatea ca ea să se lupte cu propriul corp.” “Celulele stem care au fost depozitate la naștere, provin din sângele recoltat din cordonul ombilical, folosind o seringă iar copilul nu simte nimic spre deosebire de extracția dureroasă din măduva osoasă. Părinții trimit celulele stem la o bancă de sânge ombilicoplacentar, pe care ei o aleg, unde celulele stem pot fi depozitate pe termen nelimitat.

Studiile au arătat că celulele stem din cordonul ombilical sunt mai inteligente decât celulele obișnuite: o dată ce acestea sunt introduse în organism, celulele stem migrează către locul afectat de boală și încep imediat procesul de vindecare. Un alt avantaj pentru folosirea celulelor stem din cordonul ombilical este și faptul că celulele stem sunt mai tinere și nu au fost încă expuse la factori chimici sau de mediu,” a declarat asistenta Alexis Baby. 

Doctorii sunt într-o continuă căutare de noi metode de a trata pacienții utilizând celulele stem. Studiile sunt efectuate utilizând celule stem și urmăresc efectele acestora asupra leziunilor cerebrale, diabet zaharat de tip I, afecțiuni neurologice și afecțiuni cardiologice, iar acesta este doar începutul. Doctorii cred că celulele stem din cordonul ombilical ar putea fi viitorul medicinei.

Harlow a fost externată din spital în februarie 2009, la aproape un an de la naștere. Părinții ei au fost nevoiți să o învețe, literalmente, să înghită și să mănânce din nou, pentru că în tot acest timp, cât a fost bolnavă, ea nu a mâncat mâncare solidă. Dar în iunie 2009 ea a încetat să mai ia medicamente, iar în luna septembrie a aceluiași an i s-a permis să meargă la grădiniță.

Harlow nu-și amintește să fi fost bolnavă, iar acum este o fată normală de 8 ani: iubește să danseze, să cânte, să facă gimnastică și să vizioneze filmul ei preferat “101 Dalmațieni.”

“Vreau să încurajez și alți părinți să depoziteze celulele stem din cordonul ombilical al copilului lor”, spune Page. “Eu le spun familiei și prietenilor că este cea mai ieftină asigurare de viață pe care o veți cumpăra vreodată, și este o oportunitate extraordinară pentru copilul dumneavoastră. Uitându-te la ea, nu vei ști niciodată că a fost bolnavă, iar asta e cea mai bună parte din toate.”

Am fi onorați să contribuim la siguranța viitorului tău copil! Solicită o întâlnire complet gratuită cu unul dintre consultanții noștri. 

Accesează acest link, înscrie-te și te vom contacta în mai puțin de 48 de ore: www.stemcellsbank.ro/celulestem

Dacă ți-a plăcut și te-a inspirat această poveste frumoasă și reală, distribuie articolul pe facebook și pentru prietenii tăi.



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.