Ce trebuie să știi despre crampele din timpul sarcinii

Ce trebuie să știi despre crampele din timpul sarcinii

Sarcina este momentul când au loc cele mai mari schimbări și chiar transformări ale corpului tău. Totuși, se întâmplă o mică minune, o ființă se dezvoltă și crește în burtica ta. Chiar dacă este prima ta sarcină sau nu, mereu va fi o experiență unică, care atrage după ea o serie de întrebări pentru tine, viitoarea mămică. La ce trăiri și senzații ar trebui să te aștepți? Când ar trebui să te îngrijorezi?

Spre exemplu, crampele sunt comune în timpul sarcinii. Acestea sunt contracții ale mușchilor și pot fi destul de neplăcute. Am pregătit o serie de răspunsuri despre crampe, importante pentru fiecare viitoare mămică.

Este normal să am crampe în timpul sarcinii?

Multe femei au dureri abdominale (crampe) în timpul ciclului menstrual. Dar când simțim aceleași dureri și în timpul sarcinii s-ar putea să ne îngrijoreze. Uneori crampele sunt cauzate chiar de stres, dar în majoritatea cazurilor acestea sunt o parte normală a sarcinii.

Ce declanșează crampele?

Durerile abdominale pot fi provocate din diferite motive. Însă, în mod normal, crampele sunt cauzate de mărirea uterului. Chiar dacă bebelușul este destul de mic în primele săptămâni de sarcină, uterul tău începe să se schimbe deja. Circulația sângelui și cantitatea de fluid din uter se află în creștere înainte ca bebelușul să fie măricel.

Constipația, balonarea și alte afecțiuni gastrice pot declanșa crampele din timpul sarcinii.

Când ar trebui să îmi fac griji?

De cele mai multe ori, crampele din timpul sarcinii sunt doar o parte a procesului. Destul de rar îți pot da motive de îngrijorare. Când durerile abdominale nu sunt suportabile și sunt însoțite de alte simptome, trebuie să te adresezi doctorului. Dacă în primele săptămâni de sarcină ai dureri severe, este foarte important să îți contactezi imediat ginecologul. Chiar dacă, în mod normal, crampele nu sunt un motiv de îngrijorare, durerile severe și de durată ar trebui verificate.

Dacă durerile abdominale sunt însoțite de sângerări, durere sau arsuri când urinezi, ai, din nou, motive să îți suni medicul. Infecțiile tractului urinar sunt destul de comune în timpul sarcinii. Nivelul pH-ului se schimbă în această perioadă și astfel devii mai predispusă infecțiilor.

Ce pot face pentru a atenua disconfortul?

Pentru cele mai multe femei, crampele în perioada sarcinii sunt destul de inconfortabile, dar nu necesită calmante. Dacă ai dureri care sunt destul de greu de suportat și ginecologul tău este sigur că nu sunt probleme în spatele acestor crampe, poți atenua disconfortul.

Dacă observi o creștere în intensitate a durerilor abdominale, ar trebui să observi atent semnalele pe care ți le trimite corpul tău. S-ar putea să ai nevoie de mai multă odihnă decât înainte de sarcină.

Asigură-te că te-ai hidratat suficient, pentru că acest lucru ajută la atenuarea crampelor. Este important ca în timpul sarcinii să consumi mai multe lichide decât în mod normal, pentru că sunt diverse cauze care pot duce la deshidratare (grețuri dimineața).

Fă-ți timp pentru băi calde și relaxante. Apa caldă poate atenua durerile abdominale.

Crampele în timpul sarcinii de puține ori sunt motiv de îngrijorare. Este, însă, recomandat să ai un doctor căruia să te poți adresa oricând ai vreo întrebare sau îngrijorare despre ce se întâmplă în această perioadă frumoasă prin care treci. Amintește-ți mereu că organismul și corpul tău trec printr-o mulțime de schimbări, iar stările de disconfort pot fi normale.

Dacă ți-a plăcut acest articol, îl poți distribui pe Facebook pentru a le lăsa pe prietenele tale să afle mai multe despre crampele din timpul sarcinii.



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.