Un grup de oameni cu suflet mare care oferă sprijin celor suferinzi. Acesta este primul lucru pe care îl putem spune despre Asociația “Patricia Popa.” Principiul după care se ghidează este că atenția și ajutorul suplimentar sunt două lucruri care fac mereu diferența; și în mod special pentru oamenii din jurul nostru care au o situație mai delicată ce necesită ajutor.
Asociația “Patricia Popa” a fost fondată în anul 2000 și s-a dedicat întotdeauna oferirii sprijinului pentru copiii cu boli hemato-oncologice, pentru ca aceștia să aibă o viață mai frumoasă. Pe parcursul anilor, această asociație a dezvoltat o relație puternică de prietenie cu spitalul de copii Louis Țurcanu din Timișoara. Contribuie, până în prezent, în diverese moduri și situații la îmbunătățirea condițiilor din spital pentru cei mici care suferă fără nicio vină.
Ajutorul oferit de Asociația “Patricia Popa” a fost extrem de important pentru spital și micuții pacienți. Acesta constă, printre altele, în:
- Strângerea de fonduri pentru medicamente și aparatură medicală;
- Realizarea unei camere de joacă pentru copii;
- Organizarea petrecerilor de Crăciun și de Paște;
- Organizarea, în fiecare an, a unui concert simfonic în Franța, toți banii strânși fiind destinați spitalului de copii Louis Țurcanu;
- Dotarea secțiilor cu echipamente diverse.
Asociația își dorește în continuare să le ofere celor mici susținere materială, socială și psihologică. De asemenea, vrea să ajute medicii spitalului Louis Țurcanu să crească rata de supraviețuire a copiilor care suferă de cancer, ajutându-i cu îngrijire, compasiune, profesionalism și o viziune orientată spre un viitor mai bun.
Pentru că în fiecare dintre noi se află un suflet care dorește să ajute, puteți să susțineți micuții de la spital cu donații prin Asociația “Patricia Popa”, accesând site-ul www.asociatiapatriciapopa.ro.
Printr-un SHARE pe facebook, prietenii tăi se pot alătura acestei cauze nobile, o șansă mai mare pentru viața piticilor de la spitalul Louis Țurcanu.
Împreună putem readuce zâmbetul pe buzele copilașilor care au nevoie de ajutor!

