Cum alegi momentul în care anunți marea veste la locul de muncă

 

 

cum-alegi-momentul-in-care-anunti-marea-veste-la-locul-de-munca

 

Astăzi vom trata un subiect foarte important, un moment prin care au trecut o mulțime de mămici și prin care vor trece o parte dintre viitoarele mămici: cum aleg momentul în care anunț marea veste la locul de muncă?

Această veste a adus pentru tine și familia ta numai fericire și o emoții frumoase, însă care va fi situația la locul de muncă?

Cele mai multe femei așteaptă să treacă de primul trimestru al sarcinii (moment în care riscul de a pierde sarcina este mult mai scăzut) și abia apoi își anunță colegii și șeful despre acest pas important. Sunt o serie de factori pe care trebuie să îi iei în considerare atunci când alegi momentul în care vei face acest anunț:

– ai multe simptome? În cazul în care te confrunți cu grețuri, te simți rău sau stările de oboseală sunt tot mai prezente în viața ta, atunci ar trebui să faci din timp anunțul. Dacă vei face acest lucru, atât colegii, cât și șeful tău vor înțelege stările prin care treci și îțți vor acorda răbdarea de care ai nevoie.

– ai un loc de muncă foarte stresant și care te solicită foarte mult? Dacă răspunsul este da, atunci clar trebuie să îi anunți că urmează să devii mămică, pentru starea ta de bine și a bebelușului tău. După ce le-ai spus frumoasa veste poți să dicuți cu șeful tău despre schimbarea responsabilităților pe care le ai la locul de muncă, în așa fel încât să nu afecteze sarcina.

– cum crezi ca vor reacționa la primirea unei astfel de vești? În cazul în care ai colege care au fost însărcinate în trecut, poți să te ghidezi în funcție de reacțiile care au fost atunci și să încerci să afli dacă au fost schimbări negative sau pozitive referitoare la acest aspect.

Cât timp tu consideri că angajatorul va trata vestea într-o manieră profesională poți să faci anunțul cât mai devreme posibil. În acest fel te asiguri că poți să iei măsuri, încă de la început, pentru ca atât starea ta de sânătate, cât și a bebelușului să nu fie puse în pericol.

În cazul în care crezi că reacția nu va fi cea pe care ți-o dorești, fii precaută. Poți să anunți că urmează să devii mămică între săptămâna 14 și 20 a sarcinii. În acest fel demonstrezi direct că poți să îți faci treaba bine chiar dacă ești însărcinată. Dacă poți, alege ca momentul în faci acest anunț important să coincidă cu încheierea unui proiect important în care ai fost implicată. Astfel le arăți că sarcina nu îți afectează productivitatea.

Sarcina este o perioadă foarte frumoasă pentru fiecare femeie în parte dar care vine și cu o mulțime de întrebări. În acest articol îți oferim răspunsul pentru una dintre ele: Cum îmi anunț colegii și șeful despre sarcină? Concluzia este că înainte de a face acest lucru, trebuie să te asiguri că alegi momentul potrivit, iar lucrurile se vor rezolva cu bine.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-i share și în acest fel vor afla și prietenele tale răspunsul la această întrebare importantă.



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.