Unul dintre cele mai mari avantaje pe care îl are perioada de sarcină este faptul că ai suficient timp în care să te pregătești de nașterea propriu-zisă și toate provocările ce urmează. Însă, în graba cotidiană, uneori ai tendința să uiți să interacționezi cu bebelușul. Burtica ta, care prinde pe zi ce trece tot mai mult contur, îți amintește de fiecare dată de micuța minune pe care o alimentezi zi de zi cu mâncare sănătoasă, dragoste și multă grijă.
Nu de multe ori te-ai surprins pe tine însuți vorbind cu burtica și trebuie să știi că e un lucru extraordinar să ai acest tip interacțiune cu fetusul, încă din primele luni. Te întrebi de ce? Ei bine, experții cred că orice tip de comunicare cu bebelușul nenăscut îi poate aduce acestuia o serie de beneficii importante pentru dezvoltarea lui.
Iată 5 motive pentru care este bine să vorbești cu burtica ta cât mai des posibil:
- Îi dezvoltă capacitatea de a vorbi și a se exprima atunci când va crește:
Alintându-l zilnic cu multe cuvinte frumoase, bebelușului tău îi va fi mai ușor să își dezvolte abilitățile de a se exprima și a vorbi, de a alege mai ușor cuvintele potrivite atunci când comunică și bineînțeles de a se integra mai ușor din punct de vedere social, atunci când crește. Știai că dacă vorbești cu burtica ta și vei continua să comunici în același fel după naștere cu bebelușul, creierul acestuia își va aminti cuvintele și dialectul pe care le-ai folosit? Mai mult, el va asocia asta cu faptul că este iubit și prețuit.
- Îi stimulează auzul și modul în care percepe sunetele:
Primele simțuri auditive ale bebelușului tău prind contur undeva în a 3-a lună și jumătate de sarcină, mai precis în a doua ta săptămână din trimestrul doi. Acesta este momentul în care doctorii și specialiștii încurajează toate viitoarele mămici să vorbească cu burticile lor. Specialiștii spun că acest tip de comunicare îi stimulează auzul bebelușului nenăscut și creează sinapse sau conexiuni ale neuronilor, responsabili cu capacitatea de a asculta. Și nu te limita doar la vorbit, cântatul are aceleași beneficii importante pentru auzul fetusului tău.
- Îi oferă senzația de siguranță de care are nevoie:
Burtica ta este un loc de refugiu confortabil pentru bebelușul tău. Este locul în care mănâncă, se odihnește și chiar își face exercițiile fizice. Dar amintește-ți de fiecare dată că poate fi și un loc în care se poate simți singur. De aceea este indicat să comunici cu el mereu, pentru a-i construi treptat sentimentul de siguranță. Sunetul vocii tale este pentru el unul dintre cele mai liniștitoare sentimente pe care le poate avea și vine la pachet cu o doză mare de siguranță.
- Îi stimulează creierul și inteligența:
Este important ca și tatăl să vorbească des cu micuțul din burtica ta. În acest fel, nenăscutul va putea diferenția sunetele și vocile părinților lui. Specialiștii sunt de părere că tații au în general un ton mai ridicat decât cel al mamelor. Dacă vă expuneți copilul ambelor tonalități de sunete, îl veți ajuta pe cel mic să-și dezvolte creierul și toate cele 5 simțuri importante.
- Vă dezvoltă abilitățile de a fi părinți:
Da, comunicarea de orice fel cu bebelușul nenăscut te ajută și pe tine să devii o mămică bună. Amintește-ți că nimeni nu va reuși să te învețe cum să fii părintele perfect. Tu singură îți vei dezvolta acest instinct, precum și abilitățile de a fi mamă. Iar faptul că vorbești cu burtica este unul dintre cele mai bune exerciții. Da, este adevărat, cu toții avem în noi instinctul de a fi părinte, însă faptul că vorbești cu nenăscutul, vă ajută atât pe tine, cât și pe tătic să vedeți lucrurile în perspectivă. Dacă nu ai mâncat sau nu te-ai odihnit suficient, burtica îți va atrage atenția că greșești. În concluzie, vei reuși să aplici această experiență și în perioada de după naștere, în relația cu cel mic.
Sperăm că ți-au fost de folos aceste informații și vei comunica mai des cu micuțul din burta ta. Dacă ți-a plăcut articolul distribuie-l pe Facebook și pentru prietenele tale.

