4 provocări emoționale cu care se confruntă viitoarele mămici

Stem Cells Bank Thumbnail Stare Psihica

Despre schimbările fizice care intervin pe durata sarcinii am tot discutat și sunt foarte multe informații accesibile despre acest subiect. Însă, provocările emoționale pe care o viitoare mămică le întâmpină de-a lungul sarcinii nu primesc aceeași atenție.

Pe durata celor nouă luni de sarcină, viitoarea mămică se poate confrunta cu schimbări bruște de dispoziție și poate să treacă foarte ușor de la bucuria și emoția faptului că urmează să devină mămică la frică și îngrijorare pentru momentul nașterii.

Sarcina poate să aducă și alte situații neplăcute încărcate de emoție precum: probleme în relația cu familia și apropiații, nesiguranță, situații care înainte au fost ignorate. Din acest motiv este de ajutor ca tinerii să ia decizia de a deveni părinți în urma unor discuții și din timp. Este important să aibă o perioadă în care să se acomodeze cu schimbările ce urmează să apară în viețile lor.

Așadar, sarcina aduce schimbări majore în viața unei femei, schimbări care implică un mix de emoții, atât pozitive, cât și negative. Este o perioadă unică. La nivel biologic,  nivelul estrogenului și al progesteronului crește. Astfel că unele dintre viitoarele mămici sunt mai sensibile la aceste schimbări de nivel și pot să devină mai irascibile. Deci sarcina poate să fie o perioadă foarte frumoasă dar și foarte stresantă, ducând la apariția tot mai intensă a emoțiilor puternice. Pentru că știm asta, îți recomandăm ție, viitoare mămică, să fii conștientă mereu de emoțiile și gândurile tale, să discuți despre ele cu partenerul tău și să le găsești rezolvare de fiecare dată.

În continuare vom discuta despre 4 provocări emoționale cu care te poți confrunta pe durata sarcinii:

1. Schimbări de dispoziție – perioada sarcinii este exact ca un roller coaster al emoțiilor. Este foarte posibil ca unele femei să nu treacă prin schimbări bruște de dispoziție, însă trebuie să știi că acestea sunt destul de des întâlnite mai ales în ultimul trimestru al sarcinii.

Unul dintre motivele pentru care se întâmplă asta este că nivelul hormonilor este în creștere pe durata sarcinii, iar schimbările bruște de dispoziție sunt rezultatul.

2. Frica – Aceasta este o altă emoție des întâlnită pe durata sarcinii. În primul trimestru unei viitoare mămici poate să îi fie frică de pierderea sarcinii sau că există riscul să facă ceva care o să afecteze sănătatea micuțului ei. În cel de-al doilea trimestru pot să apară întrebările referitoare la capacitatea ei de a face față maternității (voi fi o mamă bună? mă voi descurca?). În schimb, în ultimul trimestru al sarcinii, poate să îi fie frică de durerile pe care le ve simți în timpul nașterii sau de ce ar putea să meargă rău în timpul nașterii.

3. Anxietatea – Anxietatea și teama merg mână în mână de cele mai multe ori. Așadar, frica de necunoscut și de situațiile noi pe care le va întâlni pe durata sarcinii, poate să ducă la tulburări de anxietate. La nivel biologic, pe durata sarcinii, atât nivelul anxietății, cât și cel al fricii este mai ridicat și este normal să fie așa. Se întâmplă astfel deoarece în acest mod femeia are grijă mereu ca micuțul ei să fie în siguranță și protejat dupa naștere.

În cazul în care în trecut te-ai confruntat cu tulburări de anxietate, există un risc mai mare ca pe durata sarcinii să te confrunți cu anxietatea.

4. Încredere scăzută – și aici discutăm despre încrederea în tine. Din cauza schimbărilor fizice care apar și sunt tot mai vizibile începând din cel de-al doilea trimestru, poți să ai probleme cu felul în care arăți și astfel să nu mai ai încredere în tine. Este adevărat că nu toate femeile însărcinate se confruntă cu acest lucru. Sunt viitoare mămici care se bucură din plin de schimbările fizice care apar și nu le afectează psihic deloc acest lucru. Însă, sunt și viitoare mămici care, din cauză că s-au îngrășat câteva kilograme, nu mai au încredere în ele. Ce trebuie să faci daca te afli în cea de-a doua categorie? Este simplu, trebuie să începi să accepți că toate aceste schimbări fizice sunt normale pe durata sarcinii.

Pe lângă aceste patru provocări emoționale mai putem adăuga și următoarele stări:

  • uitarea: se întâmplă destul de des ca o viitoare mămică să uite diverse lucruri și este normal. Te poți întâlni cu această stare și după naștere;
  • plâns fără motiv: pe durata sarcinii este foarte posibil să te trezești că plângi la o reclamă despre detergent, asta se întâmplă tot din cauza hormonilor care își fac de cap;
  • depresia postnatală: este o problemă foarte importantă și care ajunge să afecteze între 10 – 20% dintre femeile care au născut și este foarte bine să fie descoperită din timp și apelat la ajutor.

Așadar, sarcina nu este numai despre schimbările fizice care ți se întâmplă, este și despre schimbările psihice care te pot afecta foarte mult dacă nu le conștientizezi și nu încerci să le rezolvi.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-i share pentru ca vestea să ajungă mai deprate!



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.