Transpirațiile nocturne în perioada postpartum – cauze și remedii

articol blog_branding nou (7)

Multe femei experimentează transpirații nocturne sau bufeuri după sarcină. Acestea sunt cunoscute sub numele de transpirații nocturne postpartum. Anumite remedii la domiciliu pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Transpirațiile nocturne apar atunci când o femeie experimentează  bufeuri în timpul nopții. Mulți oameni asociază bufeurile și transpirațiile nocturne cu menopauza, dar sarcina, care este și ea o perioadă de schimbări hormonale semnificative, le poate provoca. Potrivit unui studiu din 2013, bufeurile legate de sarcină sunt frecvente, afectând 35% dintre femei în timpul sarcinii și 29% dintre femei după sarcină.

În acest articol, discutăm despre ce cauzează transpirațiile nocturne postpartum și cum să găsim alinare.

Cauzele transpirațiilor nocturne postpartum

Transpirațiile nocturne postpartum apar din cauza nivelurilor scăzute de estrogen. Nivelurile hormonilor, inclusiv estrogenul, se schimbă pe măsură ce corpul femeii se adaptează pentru statutul de proaspătă mămică. Corpul eliberează doi hormoni cheie, numiți progesteron și estrogen, în cantități mari în timpul sarcinii. Modificările acestor niveluri de hormoni pot determina o creștere sau scădere a temperaturii corpului. De asemenea, femeile pot transpira mai mult după sarcină pentru a scăpa de excesul de lichid. Potrivit Asociației Americane de Sarcină, corpul unei femei are cu 50% mai mult sânge și fluide corporale în timpul sarcinii pentru a susține creșterea copilului. Acest lichid nu mai este util după naștere, iar organismul scapă de el prin transpirație și urină, așa că ambele se pot intensifica după naștere. În unele cazuri, transpirațiile nocturne pot perturba somnul unei femei, pot cauza iritabilitate și îi pot afecta calitatea vieții. Femeile ar trebui să discute cu medicul lor despre transpirațiile nocturne postpartum. Este important să excludem alte cauze, precum o afecțiune la nivel de tiroidă, numită hipertiroidie.

Ce poți face?

Transpirațiile nocturne postpartum se vor ameliora, de obicei, de la sine. Pe măsură ce hormonii revin la niveluri normale, temperatura corpului tău se va regla și ea. Între timp, există câteva lucruri pe care le poți face și care te pot ajuta. Astfel:

  • dormi pe un prosop pentru a absorbi o parte din transpirație,
  • folosește lenjerie de pat din bumbac sau dintr-un material care nu reține umiditatea,
  • dormi în lenjerie intimă sau în haine lejere,
  • redu temperatura în dormitor,
  • bea mai puțină cafea, mai ales în a doua parte a zilei,
  • consumă mâncare mai puțin condimentată,
  • bea apă rece înainte de culcare,
  • folosește metode de relaxare înainte de culcare,
  • utilizează un ventilator de tavan sau un ventilator portabil.

Transpirațiile postpartum sunt obișnuite și, de obicei, nu reprezintă un semn de alarmă. Dacă acestea nu se ameliorează în timp sau dacă te confrunți și cu alte simptome, ar trebui să contactezi imediat un medic.

Sănătatea copilului tău este cea mai importantă. Cum ar fi să i-o poți asigura și după naștere? Acest lucru este posibil prin recoltarea de celule stem la naștere. Celulele stem sunt celulele „primordiale” ale organismului uman, care se pot diferenția în alte tipuri de celule cu rol în regenerarea la nivel tisular. Stem Cells Bank vine în sprijinul tău. Consultanții noștri îți stau la dispoziție atât telefonic, cât și pentru a stabili o întâlnire în care să afli mai multe informații despre posibilitățile de recoltare a celulelor stem și despre opțiunile de stocare, în așa fel încât tu să poți lua cea mai sigură decizie fiind informată corect despre aceste aspecte.



Completează formularul de mai jos cu numele tău și e-mailul pe care îl utilizezi frecvent, iar acolo vei primi Gratuit un material PDF cu cei mai importanți pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos.