Încă din primele săptămâni de viață ale micuțului tău, este recomandat să comunici cu el. Probabil că te întrebi de ce trebuie să vorbești cu el din moment ce el nu te înțelege?
Aici avem răspunsul: în primii trei ani de viață, creierul bebelușului tău este într-o continuă dezvoltare și toate informațiile pe care le primește în acest timp îl vor influența pe viitor. O metodă foarte bună și ușoară de a-i stimula dezvoltarea cerebrală este chiar să vorbești cu el.
Cercetătorii au găsit o legătură directă între numărul de cuvinte pe care un copil le aude înainte de a avea trei ani și IQ-ul său. Așa cum poți deduce, cu cât vocabularul unui copil este mai dezvoltat, cu cât este mai ușor pentru el să citească și cu cât vorbești mai mult cu bebelușul acum (și îi citești) cu atât va avea vocabularul mai dezvoltat. Sunt câțiva pași pe care îi poți urma pentru a ajuta dezvoltarea cerebrală a micuțului tău.
1. Încurajează-l – dacă bebelușul tău îți spune ”gu-gu” (spre exemplu), trebuie să consideri aceste silabe ca fiind începutul unei conversații și să-i răspunzi prin propoziții cum ar fi ”vrei sticluța?” sau ”da, acela este un cățel” în funcție de context. Dacă îi răspunzi așa, îi arăți micuțului tău că ești interesat de ce îți spune și îl încurajezi să comunice și mai mult cu tine.
2. Identifică – Întreabă-l ”unde este burtica ta?” și dacă el arată spre burtică sau o atinge, trebuie să îl lauzi și să pui o nouă întrebare. În cazul în care nu răspunde, arată-i tu unde este și continuă cu întrebările.
3. Vorbește despre diferențe – Atinge nasul tău și apoi pe al lui, apoi o poză cu trompa unui elefant. Explică-i cât de mic este năsucului și cât de mare este al elefantului. Nu, el nu va înțelege, dar nu acesta este ideea. Este important ca bebelușul să îți audă vocea și începe să învețe mai multe sunete.
4. Explică-i tot – Dacă îl hrănești, vorbește despre mâncare, despre culoarea, gustul sau cât de tare s-a murdărit în timp ce mânca. Dacă ești afară, vorbește-i despre trafic sau despre vreme. Ție totul îți este cunoscut, însă pentru micuț este nou și abia începe să cunoască totul.
Toți acești pași nu sunt foarte greu de urmat dar sunt foarte importanți. Acordă atenție acestui aspect important pentru micuțul tău! Vorbește cu el și explică-i tot e se întâmplă în jurul lui.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l pe Facebook și astfel prietenele tale vor afla despre acest aspect important pentru dezvoltarea bebelușilor.


