Stem Cells Bank - Protejează viitorul copilului tău! Acum - cu garanția
Ia decizia pe care copilul tău nu o poate lua singur!
Serviciile Stem Cells Bank vin acum cu garanția MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România (conform cifrei de afaceri). Astfel ai siguranța că celulele stem ale copilului tău sunt recoltate și stocate la cele mai înalte standarde de calitate. Și, foarte important, că vor fi acolo și peste 20 de ani, și peste 50 ani sau oricând va fi nevoie de ele.
Facem ușoară recoltarea și stocarea celulelor stem ale copilului tău
Știai că 1 din 2 oameni care au nevoie de un transplat nu găsesc niciodată un donator compatibil? În caz de nevoie, cum ar fi ca viitorul tău copil să aibă depozitată o mostră de celule stem 100% compatibiliă, care să îi salveze sănătatea?
Nașterea unui copil este cu adevărat un eveniment emoționant și special, care schimbă viața oricărui om. De asemenea, acest moment reprezintă o șansă unică pentru sănătatea copilului în viitor: doar în momentul nașterii poate fi colectată o sursă unică de celule stem din cordonul ombilical. În caz de nevoie, aceasta îi va putea oferi un tratament personalizat copilului (chiar și la vârsta adultă) pentru cel puțin 80 de afecțiuni grave. Unele dintre acestea au fost considerate, până acum, boli incurabile.
Din păcate, dacă părinții nu primesc informațiile necesare, ei nu știu cât de esențială este stocarea celulelor stem la naștere și, în cele mai multe cazuri, această sursă de sănătate este ignorată, ajungând în zona de deșeuri. De aceea, în continuare, dorim să te informăm despre această șansă unică și să îți prezentăm cum poți proteja sănătatea copilului tău recoltându-i celulele stem la naștere.
Atunci când te gândești la copilul tău și la sănătatea lui, nu te dai înapoi de la nimic și cauți să îl protejezi cu orice preț.
Copilăria lui va depinde de grija ta maternă, iar atunci când se va răni vei fi acolo, lângă el. Îi vei pune un bandaj atunci când se va lovi la genunchi și vei avea pregătit un pansament pentru suflet atunci când va trece prin prima despărțire.
Grija pe care o simte o mamă este aceeași și când copilul este nou-născut, și când a devenit adult.
Dar cum poți să-i porți de grijă atunci când nu poți fi lângă el fizic? Când va pleca în prima excursie cu școala, vei încredința grija în mâinile învățătorilor. Când va pleca în alt oraș la facultate veți vorbi la telefon săptămânal și poate îi vei trimite și un pachet cu mâncare din când în când. Dar chiar și când facem tot ce este omenesc posibil pentru a-i purta de grijă, uneori asta nu este suficient în viață.
Recoltarea celulelor stem la naștere este o formă de grijă pe care i-o porți pe viață copilului tău. În cazul în care sănătatea îi va fi pusă în pericol, mostra lui personală de celule stem va fi ca o plasă de siguranță. În prezent există tratamente pentru 80 de afecțiuni, iar alte 80 se află în stadiu de cercetare. Însă copilul tău va face parte din prima generație de oameni care vor putea trăi peste 100 de ani. Cine știe la ce vor putea fi folosite celulele stem în viitor?
Solicită o întâlnire Gratuită cu un Consultant Stem Cells Bank!
Solicită o întâlnire
După cum poate ai auzit, multă lume încă mai consideră că recoltarea de celule stem
la naștere și utilizarea lor în tratamente se află doar la stadiul de cercetare.
Cum subiectul este unul complex, există confuzia că doar anumiți oameni privilegiați ar putea
apela la astfel de servicii. Însă, așa cum vei afla și în continuare, lucrurile sunt mult mai
încurajatoare. Până în prezent s-au realizat deja peste 45.000 de transplanturi folosind celule
stem recoltate la naștere.
În total, sunt înregistrate peste 1.000.000 de transplanturi în întreaga lume, folosind orice
formă de celule stem (care pot fi recoltate și din măduva spinării sau din sângele periferic).
Dar metoda recoltării celulelor stem la naștere este folosită din ce în ce
mai mult, pentru că oferă cele mai bune rezultate.
Cordonul ombilical este cel care face legătura între copil și placenta mamei,
pe perioada sarcinii. Prin acesta, copilul primește sânge oxigenat și nutrienții necesari
dezvoltării.
Sângele rămas în cordonul ombilical și placentă, în momentul nașterii, este bogat
în celule stem foarte valoroase.
Celulele stem sunt responsabile cu menținerea sănătății noastre.
Cele recoltate la naștere din sângele ombilicoplacentar sunt celule stem adulte,
pe deplin dezvoltate - fundamentale pentru sistemul nostru imunitar și pentru sânge. Deoarece
sunt recoltate în acest moment, reprezintă cea mai pură formă de celule stem, nefiind afectate
de îmbătrânire sau de alți factori externi.
Celulele stem sunt extrem de importante pentru organismul uman, deoarece ele se pot dezvolta în
alte tipuri de celule (musculare, sanguine dar și altele), care pot forma
la rândul lor țestuturi și organe în corpul uman.
1. Pentru a proteja sănătatea copilului pe viitor
Din fericire, tot mai mulți părinți se arată interesați de felul în care celulele stem pot proteja sănătatea copilului lor. Așadar, de ce să colectăm la naștere și apoi să stocăm aceste celule?
În primul rând, este important să precizăm că mostra de celule stem colectată la naștere reprezintă o opțiune imediat disponibilă pentru copilul tău, în cazul în care va avea nevoie vreodată de un transplant.
În al doilea rând, este indicat ca celulele stem ale copilului să fie stocate de o bancă specializată deoarece, în funcție de caz, acestea pot trata peste 80 de afecțiuni.
Sângele ombilicoplacentar este o sursă unică de celule stem ce poate fi colectată doar în momentul nașterii. Procesul de colectare nu implică nici un fel de risc pentru mamă sau copil. Acesta este realizat de personal calificat din echipa medicală care se ocupă de naștere și este o procedură foarte simplă și inofensivă.
2. Chiar și frații/surorile copilului pot beneficia
Există o șansă de 1 din 4 ca fiecare alt copil cu aceiași părinți biologici să poată beneficia de această mostră de celule stem, dacă va avea nevoie de un transplant pe viitor.
3. Pentru a trata peste 80 de afecțiuni grave
Dacă, din nefericire, în viitor, copilul tău se întâlnește spre exemplu, cu afecțiuni ale sângelui (leucemie sau mai multe tipuri de anemie) acestea pot fi tratate cu ajutorul celulelor stem recoltate la naștere.
4. Pentru ca viitorul tău copil să poată beneficia de ultimele cercetări și descoperiri din domeniul medical
În prezent se fac cercetări pentru utilizarea celulelor stem în tratarea altor 80 de afecțiuni grave, printre care: afecțiuni autoimune (diabet, scleroză multiplă sau Parkinson), cardiace, sau afecțiuni ale ficatului și ciroza.
Serviciile Stem Cells Bank vin acum cu garanția MedLife,
liderul pieței de servicii medicale private din România (conform cifrei de afaceri). Astfel ai
siguranța că celulele stem ale copilului tău sunt recoltate și stocate la cele mai înalte
standarde de calitate.
Și, foarte important, că vor fi acolo și peste 20 de ani, și peste 50 ani sau oricând va fi
nevoie de ele.
Suntem singura Bancă de Celule Stem din România care folosește cea mai avansată tehnologie disponibilă în lume (Biosafe Sepax 2). Procesarea este automată, recuperarea celulară este maximă (99,78%) fără a fi nevoie de intervenții (și posibile erori) umane.
Stocarea se efectuază în aparate de stocare cu siguranță adițională, chiar și în cazuri extreme. Mai precis, aparatele noastre de stocare sunt dotate cu un sistem de menținere a temperaturii optime chiar și în cazuri extrem de puțin probabile de înterupere de alimentare cu azot lichid timp de trei săptămâni. Astfel, îți oferim siguranța suplimentară că celulele stem vor fi stocate în condiții bune chiar și în cazuri extreme (cum ar fi un cutremur, de exemplu).
Fără nici un cost suplimentar din partea părinților, oferim compartimentare dublă, adică veți putea folosi aceeași mostră stocată de celule stem pentru a realiza 2 transplanturi, dacă va fi nevoie, pe viitor.
Laboratorul nostru este construit cu materiale de calitate superioară și funcționează sub cele mai stricte proceduri, astfel încât orice risc de eșec este eliminat.
Echipa Stem Cells Bank este una multinațională cu studii de specialitate și experiență în domeniu, care garantează cel mai bun tratament pentru mostrele stocate.
Laboratorul nostru funcționează 365 de zile pe an, 24 din 24 de ore (chiar și în weekenduri și în zilele de sărbătoare legală).
Vă oferim garanția siguranței: încă de la început, ne luăm un angajament scris că, în cazul în care suntem răspunzători pentru deteriorarea mostrei colectate și depozitate la Stem Cells Bank, vom acoperi cu o sumă de până la 50.000 de euro cheltuielile pentru găsirea și transportul unei grefe compatibile.
Mai multe celule recuperate = O mostră stocată mai bogată = Mai multe tratamente posibile în viitor
Te întâlnești cu unul dintre consultanții Stem Cells Bank pentru a afla mai multe informații și a-i adresa orice întrebări sau nelămuriri ai avea.
Dacă urmează să devii mămică și ai decis să stochezi celulele stem ale copilului tău, următorul pas este să soliciți kitul de recoltare pe care ți-l oferim gratuit.
Înmânezi kitul echipei responsabile cu nașterea. Ei se vor ocupa de recoltare, într-un mod foarte sigur și inofensivi atât pentru mamă, cât și pentru copil.
După naștere, tatăl copilului va trebui să ne contacteze cât mai repede, pentru ca noi să putem prelua și transporta la laborator, în condiții de siguranță maximă, mostra recoltată.
Procesăm această mostră folosind cea mai avansată tehnologie disponibilă în lume (Biosafe Sepax 2)
După procesare și testare, care durează aproximativ 2 săptămâni, vă vom trimite un raport care să vă informeze despre numărul de celule stem stocate, precum și despre rezultatele testelor pe care le-am efectuat.
În spitalul nostru, prima naştere din noul an transmite de fiecare dată un mesaj plin de
speranţă şi are o valoare sentimentală deosebită atât pentru noi, medicii, cât şi pentru
fericitul cuplu.
Suntem foarte bucuroşi că această familie a ales să depoziteze celule stem la una dintre cele
mai moderne
companii din România, Stem Cells Bank.
Suntem, de asemenea, încântaţi de faptul că se fac asemenea investiţii în ţara noastră şi că
doctorii, biologii şi oamenii de ştiinţă din domeniul sănătăţii luptă şi au dorinţa de a duce
medicina la un alt nivel.
Suntem foarte fericiţi de venirea pe lume a primului copil din acest an.
Am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a-i asigura o naştere sigură. Una dintre cele mai
importante decizii ştiinţifice a fost să stocăm celule stem. Ştiinţa evoluează şi biotehnologia
se dezvoltă tot mai mult pe zi ce trece. Am făcut deja 25000 de transplanturi de sânge cu un
material pe care nu demult îl aruncam la coşul de gunoi din sala de operaţii: sânge din cordonul
ombilical.
Am făcut o cercetare amănunţită şi, pentru că profesia noastră ne obligă să alegem cele mai noi
şi mai moderne tehnologii, am ales o companie care oferă acest avantaj.
Am fost foarte bucuroşi când am aflat că vom primi acest cadou. Am povestit tuturor prietenilor
şi cunoscuţilor despre acest dar minunat la care nu ne aşteptam. Ştiam foarte bine ce înseamnă
recoltarea de celule stem şi ce beneficii are. Am amânat luarea unei decizii privind recoltarea
celulelor stem şi în final naşterea ne-a luat pe nepregătite. A fost cel mai frumos cadou pe
care îl puteam primi.
Mulţumim, Stem Cells Bank!
La început am fost surprinşi de veste, apoi ne-am bucurat enorm. Această recoltare de celule
stem ne dă un sentiment de linişte, este ca o asigurare pentru noi. Faptul că sunt stocate în
Timişoara ne oferă o încredere şi mai mare, nu doar pentru că sunt aproape, ci şi pentru faptul
că în bancă lucrează timişoreni. Ne-am gândit la recoltare şi înainte de naştere, am tatonat
subiectul, dar pe baza experienţei anumitor prieteni care nu au stocat celule stem pentru copiii
lor şi pentru faptul că noi credeam că este mai mult o chestiune de viitor decât de prezent, nu
am achiziţionat kit-ul de recoltare. Suntem fericiţi pentru acest cadou pentru că ştim acum cât
de mult valorează sănătatea copilului nostru!
Mulţumim, Stem Cells Bank!
Știm că aceasta este o decizie foarte importantă, și că este la fel de important să fii cât mai bine informată. Recoltarea celulelor stem la nașterea copilului tău reprezintă o șansă unică pentru viitor, care odată pierdută, nu va mai fi accesibilă. Tocmai de aceea, îți stăm la dispoziție, și te invităm să iei legătura, în mod gratuit, cu unul dintre consultanții Stem Cells Bank, care îți va oferi informații suplimentare și îți va răspunde intrebărilor tale!
Stem Cells Bank a obținut acreditarea Agenției Naționale de Transplant și a Ministerului Sănătății. Această acreditare are la bază legislația națională și directivele Comisiei Europene privitoare la operarea băncilor de țesuturi și celule.
Inspecția și acreditarea Agenției Naționale de Transplant și a Ministerului Sănătății este mult mai complexă decât orice altă certificare ISO 9001:2008. Ca și părinți, puteți fi încrezători în faptul că Stem Cells Bank funcționează după un sistem de asigurare a calității foarte strict.
Folosim cea mai avansată tehnologie disponibilă în lume (Biosafe Sepax 2), despre care putem spune că este responsabilă pentru peste 1.000.000 de recoltări de celule stem și pentru 2500 de transplanturi realizate folosind astfel de celule.
Sistemul nostru de procesare, Sepax 2, deține toate acreditările internaționale, inclusiv acreditarea FDA din SUA, una dintre cele mai stricte acreditări la nivel mondial.
Copyright @ 2018 STEMCELLSBANK